Acest site utilizează cookie-uri

Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla ai multe, cititi Politica de utilizare cookies.

Modifică setările

Obiectiv turistic din judetul Vrancea - Parcul Natural Putna

Parcul Natural Putna-Vrancea se afla in partea de sud-vest a Moldovei, pe teritoriul judetului Vrancea la granita cu judetul Covasna si este incadrat in categoria a V-a IUCN (parc natural); s-a infiintat pentru a ajuta la protejarea si conservarea cadrului natural, a faunei si a florei zonei.
Parcul este zona protejata de interes national conform Hotararii de Guvern nr. 2151 din 30 noiembrie 2004, afisata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 38 din 12 ianuarie 2005 cu privire la stabilirea regimului de arie naturala protejata pentru noi arii si cuprinde o suprafata de 38.190 de hectare; reprezinta o suprafata de 41% din muntii Vrancei.
Aria naturala este limitata la vest de judetul Vrancea si se afla pe teritoriul unei insiruiri de localitati, Nistoresti, Paulesti, Soveja si Tulnici, fiind traversata de DN 2L, drum care face legatura cu judetul Brasov. Accesul catre parc se poate face si din localitaile Lepsa si Vizantea.
Parcul Natural Putna cuprinde bazinul hidrologic al raului Putna si masivele Mordanu si Goru; este o arie structurata pentru protectia si conservarea faunei si a florei, in aceasta zona protejata exista 15 habitate naturale diferite, printre care putem amintii: paduri de fag de mai multe feluri, paduri cu versanti abrupti, tufarisuri, pajisti montane, vegetatie de pe maulul raurilor, aici pot fi intalnite animale precum ursul, lupul, rasul si importante elemente de vegetatie, cum ar fi arborele de tisa, jneapanul, floarea-reginei, bulbucul de munte, papucul doamnei, si multe altele.
In apropiere se afla si alte obiective culturale, precum Bisericile de la Lepsa, Nistoresti, Paulesti, Valea Neagra; mai multe arii protejate de interes turistic, Cheile Narujei I si II, Rapa Rosie, Lacul Negru.
Parcul ofera pe langa relaxare si activitati turistilor, cum ar fi trasee montane, in numar de noua, pentru incepatori dar si pentru cei pasionati si cu experienta, avand diferite grade de dificultate; ciclism, echitatie, pescuit.

Vizitatorii Parcului Natural Putna pot avea parte de cazare la cele mai inalte standarde, intr-un mediu de o bogatie naturala neintrecuta. Noi vom prezenta doua dintre optiunile din care turistii pot alege.
Casa Poienita se poate gasi in comuna Soveja, sat Dragosloven, pe Strada Punga la numarul 120, o fosta tabara de sculptura, acum o poiana cu partie de schi, derdelus, sanius, si poate gazdui 12 persoane in 5 camere. Pe langa peisajul mirific, liniste si relaxare in mijlocul naturii casa Poienita mai pune la dispozitia oaspetilor internet wireless, un gratar in curte, loc de joaca pentru copii, sala de mese, bucatarie utilata, camere spatioase, bai cu dus, incalzire centrala, si optiunea de a achizitiona produse alimentare, si traditionale.

Pensiunea Eva se afla tot in comuna Soveja si ofera oaspetilor 6 camere dotate cu paturi matrimoniale, un televizor, o zona de relaxare si balcon. Baia privata este echipata cu cada cu hidromasaj, uscator de par si articole de toaleta gratuite. Oaspetii pensiunii mai pot beneficia internet wireless gratuit pe intreaga proprietate, 2 livinguri, 4 bai, bucatarie proprie complet utilata, o terasa, gratar in gradina si un loc de joaca pentru copii.
Parcul Natural Putna merita vizitat in orice perioada a anului datorita frumusetii naturale a locurilor, care impresioneaza turistii. Asadar, nu ocoliti aceste zone cand aveti ocazia.

Unitati de cazare din zona