În anii 1205-1206 a sosit în această parte a Transilvaniei un grup de călugări cistercieni veniţi de la mănăstirea Igriş (jud. Timiş), aceasta din urmă fiind prima mănăstire cisterciană de pe teritoriul României, fondată în anul 1179. Nu departe de localitatea Cârţa de astăzi, pe malul stâng al Oltului, aceştia au ridicat o construcţie simplă din lemn, însă câţiva ani mai târziu au adus maiştrii pietrari din Franţa care au ridicat o adevărată construcţie gotică. De fapt, noua biserică a avut un adevărat rol iniţiator şi de inspiraţie în arhitectura viitoarelor biserici fortificate din Transilvania. Cistercienii aveau un stil de viaţă plin de restricţii concentrându-şi munca doar în interesul laicilor. Aceştia au adus la Cârţa soiuri de viţă nobilă tocmai din Burgundia...se spune că, datorită restricţilor la hrană, vinul era singurul care le dădea putere.