Acest site utilizează cookie-uri

Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla ai multe, cititi Politica de utilizare cookies.

Modifică setările

Obiectiv turistic din judetul Prahova - Muzeul Memorial I.L. Caragiale

 

Ploiesti este municipiul de resedinta al judetului Prahova, cu acces direct la Valea Prahovei, cea mai importanta zona de turism alpin din Romania.

Pe teritoriul orasului, turistii pot vizita o multime de obiective turistice, printre care: Muzeul Ceasului Nicolae Simache; Casa Memoriala Nichita Stanescu; Muzeul de Arta Populara; Muzeul de Istorie si Arheologie; Muzeul memorial I. L. Caragiale; Muzeul Memorial Paul Constantinescu; Muzeul National al Petrolului; Bustul lui Mihai Eminescu; Statuia Libertatii; Sinagoga Beth Israel, lacas de cult mozaic construit in anul 1912 si o multime de alte obiective.

Turistii pot de asemenea beneficia de cazare in cele mai variate unitati, de la apartamente, pensiuni si hoteluri cu cele mai apreciate servicii.

 

Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploiesti a fost infiintat in anul 1962, cu ajutorul profesorului Nicolae Simache, un pasionat inversunat pentru istorie si cultura.

Muzeul a fost inaugurat cu ocazia sarbatoririi a 110 ani de la nasterea marelui Ion Luca Caragiale, fiind reorganizat in anul 2002, in timpul „Anului Caragiale”.

Muzeul se afla in „Casa Dobrescu”, un monument arhitectural construit la sfarsitul secolului XVIII si dispune de un spatiu renovat, prezentarile fiind realizate cu mijloace de expunere moderne.

In cadrul expozitiei „Caragiale – Omul si Opera” sunt prezentate cele mai importante momente din viata si creatia scriitorului, in conformitate cu cercetarile caragialiene de azi.

In sala a doua a edificiului sunt prezentate ambianta locuintelor scriitorului si a camerei sale de lucru, fiind expuse piese muzeale care au apartinut scriitorului si familiei acestuia, precum oglinda de cristal, masa din lemn sculptat, o canapea si doua scaune.

Pe masuta de lucru a scriitorului, se afla tocul si calimara acestuia si schitele parodiei „Da damult.... mai da damult...”, iar in rame de argint sunt afisate fotografii originale in care sunt prezentati membrii familiei si prietenii apropiati ai dramaturgului.

Pe hol se poate admira bustul scriitorului, creatia sculptorului Ion Jalea si fotografiile unor importanti actori care au pus in scena personajele lui Caragiale.

In ultima sala a muzeului este ilustrata in mod cronologic creatia marelui scriitor, printre care marile creatii dramatice: „O noapte furtunoasa” si „O scrisoare pierduta”.

Nuvelele si schitele caragialiene detin de asemenea un rol important in expozitie, precum si editiile princeps semnate de scriitor, ale volumelor „Teatru”, „Momente” si „Schite noue”.

De asemenea sunt prezentate traduceri ale operei scriitorului in mai multe limbi si afise de interpretare ale comediilor lui Caragiale in Franta, Japonia, Spania, Italia, Belgia.

Ultima parte a expozitiei este alcatuita din lucrari ale fiilor scriitorului Mateiu Caragiale si Luca I.Caragiale.

 

Cazarea in municipiul Ploiesti se poate realiza in cadrul unor frumoase unitati de cazare ca: apartamente, pensiuni si hoteluri cu importante servicii si facilitati oferite, printre care: restaurant, bar, curte cu terasa, ceaun si gratar, piscina interioara sau exterioara, sala de conferinte si sala de evenimente si parcare gratuita.

Camerele unitatilor de cazare din Ploiesti sunt frumos amenajate si se prezinta cu baie proprie, incalzire, minibar si televizor.

Cele mai importante unitati de cazare din zona Muzeului „Ion Luca Caragiale” sunt cele care accepta plata cu vouchere sau card de vacanta si permit accesul cu animale de companie.

 

Muzeul memorial „Ion Luca Caragiale” din Ploiesti este un foarte important obiectiv turistic al judetului Prahova si poate fi vizitat de marti pana duminica intre orele 09:00–12:00 si intre orele 13:00-17:00.

Unitati de cazare din zona