Acest site utilizează cookie-uri

Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla ai multe, cititi Politica de utilizare cookies.

Modifică setările

Mănăstirea Snagov este un important monument istoric și de artă feudală din Țara Românească, care se găsește pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, în localitatea Snagov și în apropierea satului Siliștea Snagovului (din comuna Gruiu). Mănăstirea este probabil una din ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în 1408. A fost refăcută de mai multe ori de alți domnitorii, printre care se pot menționa Vlad Țepeș, Mircea Ciobanul, Neagoe Basarab.
În prezent mai sunt vizibile doar biserica, un turn și o fântână.
Biserica are 3 hramuri: 26 septembrie (Sfăntul Voievod Neagoe Basarab - ctitorul actualei biserici), 26 septembrie (Sfântul Antim Ivireanu - stareț al mănăstirii) si 21 noiembrie Hramul Bunei Vestiri (cel mai vechi).
Insula a fost cedată gratuit Patriarhiei Române de câtre Primaria Snagov și este administrată de Arhiepiscopia Bucureștilor.
Biserica este construită în stil bizantin având elemente decorative în stil românesc.
Mănăstirea Snagov, cunoscuta și sub denumirea de Mănăstirea Vlad Țepeș este situată pe o mică insulă din partea de Nord-Vest a lacului Snagov. Vechi centru de spiritualitate și cultura ortodoxa, el dăinuie pe temeliile unei vechi așezări dacice.
În urma cercetărilor arheologice din 1933, o prima așezare monahală a existat aici în secolul al XI-lea, care, fiind din lemn, a ars.
Prima atestare documentara scrisa, referitoare la aceasta mănăstire, datează din a doua jumătate a sec. al XIV–lea, din timpul domniilor lui Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418). În anul 1453 Vladislav al II- lea zidește un paraclis cu hramul "Buna Vestire", scufundat în jurul anului 1600, ale cărui uși împărătești se păstrează la Muzeul Național de Artă al României.
În jurul anului 1456 Vlad Țepeș, dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tâlhari și a unui tunel de refugiu pe sub apa, care ar exista și astăzi. Pe locul acesta, încărcat de mister și bântuit de sufletele celor uciși, se înălța biserica actuala zidita de Neagoe Basarab la 1521 (cea anterioara fiind distrusa de un puternic cutremur).
Biserica a suferit mari refaceri în timpul domniei lui Mircea Ciobanu. Pridvorul a fost transformat în pronaos, prin zidirea spațiilor dintre coloane, la jumătatea sec. XVI. Biserica a fost pictată în timpul domniei lui Petru Schiopul în 1563 de Dobromir cel Tânăr. Această pictură este păstrată doar în pronaos. În naos și altar, actuala pictură este făcută în 1815, de Gheorghe Zugravul.
Biserica a fost folosită ca necropolă domnească, astfel se mai pastrează pietrele de mormânt ale unor dregători decapitați pentru trădare sau calugăriți cu forța pentru același motiv ca: Dragomir Postelnicul, Stoica Logofatul, Parvu Vornicul, Ioan Călugărul, Serafim Mitropolitul. În naos, în fața ușilor împărătești, se află lespedea funerară a voievodului Vlad Țepeș, ucis în 1476 în pădurea din preajma Băltenilor. Tot aici, și-a găsit sfârșitul, în decembrie 1662, și bătrânul postelnic Constantin Cantacuzino.
Mănăstirea s-a afirmat ca un centru panortodox prin sprijinul domnului Matei Basarab, care a instalat o tipografie ]n 1643. Apogeul cultural a fost atins în timpul lui Constantin Brâncoveanu, când stareț al mănăstirii este Antim Ivireanul (1694-1705), devenit mai târziu mitropolit al Țării Românești. El a tipărit aici cărți bisericești în limbile română, greacă, arabă, slavonă și gruzină care au dus faima meșterilor de la Snagov în Grecia, Asia Mică și Egipt.
Biserica afectată de pe urma cutremurelor din 1977 și 1986 a fost consolidată în anii 1998 – 2000.
Sursa: wikipedia.org

Unitati de cazare din zona