Acest site utilizează cookie-uri

Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla ai multe, cititi Politica de utilizare cookies.

Modifică setările

Cazinoul din Constanta este o cladire istorica din municipiul Constanta. Este una dintre cele mai reprezentative simboluri ale orasului, fiind construit in anul 1909 si inaugurat in luna august a anului 1910. Se afla pe faleza din Constanta, pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Cazinoul a reprezentat una dintre cladirile emblema ale Constantei. In zona in care se afla astazi mai fusese, intre 1880-1902, o constructie de lemn, o cazina, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turisti.

Constructia unui edificiu cu functii asemanatoare marilor cazinouri europene a inceput prin anul 1904. Initial, planurile sunt intocmite de catre arhitectul Petre Antonescu, care proiecteaza o cladire al carei stil arhitectonic se inspira din traditiile artei romanesti.

Dupa terminarea fundatiilor, insa, planurile sunt schimbate, Primaria incredintand modificarea lor unui arhitect de origine franceza (sau elvetiana), Daniel Renard - care renunta la principiile stilului romanesc, in favoarea unui melanj de motive decorative ce incarca si mai mult greoiul ansamblu.

Construit (din 1908) in stil Art Nouveau sub influenta cosmopolitana a cazinourilor epocii, edificiul constantean este terminat in 1910, cand este si inaugurat (in 1912 se fac ultimele retusuri).

Cazinoul era o sala de paianta, cu peretii interiori captusiti cu scanduri vopsite in ulei si ”servea de distractiune vizitatorilor in sezonul bailor”, putand fi utilizat si pentru ”baluri de binefacere organizate de primarie”, fiind alcatuit dintr-o sala de dans, doua sali de lectura, pentru ziare si reviste, doua sali de jocuri si celebra ”terasa de pe malul marii”, impodobit cu drapele si destul de spatios a devenit locul de intalnire al tuturor.
Langa acest prim salon de dans se preconizeaza construirea de catre Henry Guaracino a unui pavilion in cumunicatie cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.

In iarna anului 1891, o furtuna dezlantuita a distrus o parte din acoperis, dar si un perete al fatadei, reliefand instabilitatea constructiei. Expertizele au propus, si consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea constructiei. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea santierului in regim propriu pentru reconstructia cazinoului in aprilie 1892.

In lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranzitia catre functionalism prin recursul la ornament. De fapt, se incearca travestirea unei necesitati economice intr-o inedita experienta bazata pe unicatul artizanal.