Va rugam trimiteti si rezervare online!
Capacitate pentru 14 persoane in 5 camere.
Situată în centrul stațiunii Vatra Dornei, la intersecția cu autogara și piața agroalimentară, Casa Emma îți oferă prilejul de a te afla în zona mai animată a Țării Dornelor. Locul de unde ajungi foarte repede, la pas, în parcul dendrologic din inima stațiunii, la parcul de joacă pentru copii, cel cu veverițele Mariana, la muzeele din Vatra Dornei, la Catedrala Sfânta Treime, la telescaun, sau pe traseele de munte care pleacă din oraș. În sezonul de iarnă, ai la o aruncătură de băț, cele două pârtii de schi din stațiune (Parc și Veverița), patinoarul din parcul municipal, precum și centrele SPA găzduite de bazele de tratament ale stațiunii. Gazda casei îți oferă un loc plăcut și confortabil pe parcursul șederii și te îndrumă cum știe mai bine să-ți petreci timpul liber în destinația de ecoturism. Cazarea este potrivită pentru familii, cu și fără copii, cupluri de orice vârstă, dar se pretează foarte bine și grupurilor de până la 14 persoane copii si adulți.
Facilități:
• la parter, camera de zi (tip garsonieră) este prevăzută cu o bucătărioară complet utilată, baie de serviciu și o canapea pe colț confortabilă pentru cei care se întâlnesc aici;
• Camera 1 - dubla de lux cu baie proprie, cabina dus. Poate fi adaptata si pentru o familie cu 1-2 copii [Family];
la primul nivel este camera 2 dublă de lux, cu pat matrimonial și baie proprie, cu jacuzzi;
• tot la primul etaj, camera 3 de lux extra-large cu 4 locuri; are baie proprie, un pat matrimonial de 1.8 și o canapea extensibilă pe colţ, în zona de dining, foarte confortabilă, de maxim 1.8 m și 2 televizoare;
• la ultimul nivel – un etaj mansardat înalt, spaţios – este camera 4 dublă de lux, foarte generoasă, cu baie proprie și cadă pe colț, o canapea extensibilă dublă, de 1.3 m, potrivită pentru 1-2 copii sau chiar persoane adulte.
• tot la mansardă - sunt camerele 5 si 6 - duble, alăturate, tip apartament; camera 5 prevăzută cu un pat matrimonial de 1.4 m, camera 6 cu o canapea dublă extensibilă de 1.4 m; camerele au baia proprie într-un spaţiu intim, lipită de una din ele;
Vezi poze