Acest site utilizează cookie-uri

Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla ai multe, cititi Politica de utilizare cookies.

Modifică setările

Legenda spune că ar fi fost adusă de negustorii macedoneni, după ce aceștia au văzut că românii nu au unde să își țină Paștele. Alte surse arată că, de fapt, românii ar fi construit biserica, asistați de macedoneni.
De altfel, biserica era diferită de oricare alta de la acea vreme, era construită în formă de cruce, nu de navă, iar biserica nu avea nici clopotniță, care a fost adăugată de însuși Petru Maior la 1791. Clopotele sunt cele originale, sunt în stare perfectă, și păstrează inscripționat numele cărturarului român.

Este cunoscută îndeobște sub denumirea de biserica lui Petru Maior, marele cărturar ardelean[1], ctitor de conștiințe [2] care a slujit la prestolul său între 1784-1809, timp în care a îndeplinit misiunea de protopop al Gurghiului.

Sub îndemnarea sa, școala de la Reghin și-a căpătat renume, iar toate cele din partea locului au prins viață. În 1800, zbătându-se pentru construirea unei biserici de zid în Sas Reghin, Petru Maior arată că de lăcașul de lemn, din Moroș,Reghin, țin peste 1000 de suflete, căci numai în oraș sunt mai mult de 60 de gazde al căror ajutor îl recunoaște[3].

Memoria lui Petru Maior în ființa bisericii de lemn de la Reghin se împletește cu realele calități artistice ale acesteia, împlinindu-i valoarea de monument istoric prin excelență.
A fost înălțată înainte de mijlocul secolului al XVIII-lea, fiind atestată de conscripția lui Bucow.

Pereții monumentului înscriu tipul de plan trilobat cu abside poligonale, fiind prima mărturie a pătrunderii, din Moldova, a acestei forme tipologice. Structura acoperirii interioare respectă tradiția. În navă o boltă, semicilindrică, retrasă de la linia pereților pe bârne, rezemate pe console; bolta altarului este racordată la traseul pereților prin fâșii curbe; absidele laterale sunt acoperite cu câte o boltă tronconică.

Execuția consolelor, crestate în linii drepre și curbe a rămas neîntrecută, aspectul lor plastic fiind desăvârșit. Capetele bârnelor de sus intersectate o dată la întâlnirea acestora, repetă o a două intersecție de console cu grinzile pereților învecinați.