Cascada Rachitele numita si Valul Miresei este situata pe Valea Stanciului, in arealul localitatii Rachitele din comuna Margau, judetul Cluj. Este una dintre cele mai frumoase cascade din Romania. Caderea de apa este de peste 30 de metri. Pe timp de iarna peretele stancos ingheata, fiind un excelent loc de escalada pe gheata pentru cei pasionati de acest sport. O legenda veche aminteste ca numele cascadei vine de la faptul ca demult o mireasa ar fi cazut de pe stancile abrupte din zona unde este cascada, iar voalul ei a ramas agatat pe stanci. Acolo, nuntasii s-au oprit si au inceput sa planga, astfel formandu-se cascada. In realitate, numele s-ar putea atribui formei cascadei care seamana cu un voal.