by Google

România continuă să înflăcăreze imaginaţia aventurierilor şi a căutătorilor de oaze „energetice“. Pe cuprinsul ţării se află nenumărate locuri cu poveşti sinistre, de la muntele care dispare, până la poteca spre o altă lume din Munţii Bucegi.

 

10 Munţii Bucegi

Zona Munţilor Bucegi, considerată ca având o puternică încărcătură energetică, rămâne principala atracţie a amatorilor de senzaţional din ţară şi străinătate. Mulţi vizitatori speră să se transforme în descoperitorii tunelurilor secrete, despre care se crede că pornesc de sub Sfinxul din Bucegi spre alte puncte din Carpaţi. După cum au opinat cei care studiază fenomene paranormale, tunelurile pleacă chiar spre piramidele din Egipt.

 

Munţii Bucegi sunt cunoscuţi şi pentru traseele dificile, precum Jepii Mici, zona unde foarte mulţi iubitori de drumeţii s-au rătăcit ori şi-au pierdut viaţa. Oamenii locului sunt convinşi că atunci când e ceaţă densă, pe acest traseu apare o potecă, un fel de poartă către lumea de dincolo, iar toţi cei care calcă pe această cărare îşi găsesc sfârşitul. Forumurile sunt pline de poveşti ale căutătorilor de mistere, care s-au rătăcit în această zonă, unii dintre ei descriind cu lux de amănunte cum au trecut de la panică la halucinaţii în momentul când au păşit pe acest traseu. 

 

Sursa: de vizitat